November 25, 2024

“Prima casa” a devenit “O familie, o casa”, iar conditiile de creditare s-au schimbat

Senatul a aprobat, miercuri, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului ”Prima casă”, precum şi pentru aprobarea unor măsuri de aplicare acestuia.

Proiectul a fost adoptat cu 72 de voturi „pentru” şi 10 abţineri.

• Modificarea titulaturii Programului „Prima casă” în programul “O familie, o casă”.

• Introducerea pragului de venit pentru beneficiarii Programului:
– la data solicitării creditului garantat, veniturile nete lunare ale beneficiarului individual sau ale beneficiarului împreuna cu soţul sau soţia, după caz, nu pot depăşi valoarea de 4.500 lei;
– pentru familiile cu unul sau mai mulţi copii, la data solicitării creditului garantat veniturile nete lunare ale familiei nu pot depăşi valoarea de 7.000 lei.

• Mandatarea pe lângă Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi a Fondului Român de Contragarantare în vederea emiterii de garanţii în numele şi în contul statului, în favoarea băncilor care acordă credite persoanelor fizice pentru achiziţia unei locuinţe în cadrul Programului.

• Menţinerea avansului minim de 5 % din preţul de achiziţie al locuinţei. Preţul de achiziţie a locuinţei este de maximum 70.000 EUR echivalent lei la cursul BNR valabil la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar valoarea finanţării garantate este de maximum 66.500 EUR echivalent lei.

• Acordarea următoarelor subvenţii de dobândă:
– reducerea cu 0,5 puncte procentuale a ratei dobânzii creditului garantat pe toată durata Programului pentru familiile cu un singur copil.
– reducerea cu 1 punct procentual a ratei dobânzii creditului garantat pentru familiile cu doi sau mai mulţi copii.

• Refinanţarea creditelor obţinute în cadrul Programului, prin alte instrumente de finanţare, cu excepţia altor credite acordate in cadrul Programului.

Iniţiatorul proiectului este Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor. Proiectul a fost adoptat în Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind for decizional.