November 22, 2024

Programul Rabla/ Bonus de 7.500 lei pentru masinile mai vechi de 15 ani/ Vezi declaratiile ministrului Mediului

Bonusul acordat în cadrul Programului Rabla pentru o singură maşină este de 7.500 lei dacă are o vechime mai mare de 15 ani şi de 6.000 de lei în cazul în care nu este mai veche de 15 ani, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Tanczos Barna.

El a explicat că, pentru a atinge obiectivul propus pentru 2026, a fost crescut bonusul de casare, iar în 2022 se poate ajunge la o sumă maximă de 16.500 lei în cazul în care beneficiarul va preda la casare două autoturisme, ambele mai vechi de 15 ani. Acesta va beneficia şi de prima de 3.000 de lei pentru hibrid sau 1.500 lei pentru emisii CO2 scăzute.

“Obiectivul programului este scoaterea cu acelaşi tichet a unui număr cât mai mare de maşini mai vechi de 15 ani din piaţă. În cazul în care oferim această posibilitate de a preda două maşini în cazul achiziţiei uneia singure, noi practic introducem în circulaţie o singura maşină care va emite dioxid de carbon şi scoatem două maşini cu care reducem substanţial poluarea. Este o soluţie de eficientizare a Programului Rabla Clasic şi Rabla Plus. Dacă aveţi de predat o singură maşină, veţi beneficia de bonusul de 7.500 de lei dacă maşina are o vechime mai mare de 15 ani şi 6.000 de lei în cazul în care maşina nu este mai veche de 15 ani”, a spus ministrul Mediului.

Întrebat dacă voucherele se pot tranzacţiona, Tanczos a spus că “nu există voucher care poate fi tranzacţionat pentru că nu se dau vouchere”, ci “se predau, se casează maşinile”.

“Maşinile pot fi tranzacţionate. Nu se emite voucher ca la Rabla electrocasnice. Am acordat un bonus de vechime targhetând exact plaja de maşini mai vechi de 15 ani. Prin reducerea până la 6 ani începem să scoatem practic din circulaţie maşinile la o vârstă mai mică, astfel încât poluarea să fie şi mai mică. Este limita până la care se poate coborî. Este limita de circulaţie în România. Este foarte important de menţionat pentru că sunt foarte multe maşini care ajung sau au ajuns acum 10-12 ani în România şi au mai circulat în România numai 4-5 ani. Ele nu vor fi eligibile, dar prin această reducere a vârstei putem ţinti o plajă mai largă de maşini, dar bonusul se acordă pentru cele care trec de vârsta de 15 ani. Credem noi că este mai eficient în felul acesta Programul”, a mai spus Tanczos Barna.

El a precizat că “pentru electrice şi hibrid este obligatorie predarea unei maşini”.

“Vom avea avea o medie de maşini predate pe una cumpărată de peste 1, între 1 şi 2. Cel mai important este că pentru electrice şi hibrid este obligatorie predarea unei maşini. Acolo anul trecut am avut un bonus de 45.000 de lei, fără obligaţia de a scoate din circulaţie o maşina poluantă şi am decis anul acesta să schimbăm acest principiu şi acolo să fie obligatorie predarea sau casarea minimum a unei maşini şi posibilitatea de a mai preda una în cazul în care poate să achiziţioneze cineva încă o maşină veche pe care o scoate practic din circulaţie. În rest, condiţiile au rămas aceleaşi: maşina trebuie să fie înmatriculată, cu inspecţia tehnică făcută”, a mai spus ministrul Mediului.

Conform datelor AFM, la Programul Rabla Clasic, noutatea va fi ecobonusul de vechime, de 1.500 de lei pentru casarea maşinilor mai vechi de 15 ani, care au norma de poluare euro 3 şi inferioară. Se acordă 7.500 de lei (6.000 lei primă de casare şi 1.500 lei ecobonus de vechime). Prima de casare pentru motociclete va fi de 7.500 de lei (6.000 lei +1.500 ecobonus de vechime).

De asemenea, altă noutate este posibilitatea casării a două autovehicule uzate pentru achiziţionarea unuia nou, cuantumul finanţării fiind pentru casarea a două maşini de 12.000 lei (9.000 lei primă de casare + două ecobonusuri a câte 1.500 de lei). Vechimea autovehiculului uzat eligibil în program va fi de cel puţin 6 ani de la data fabricaţiei.primei înmatriculări în România.

Valabilitatea notei de înscriere va fi de 300 de zile de la emiterea acesteia. Se elimină termenul de 60 de zile de casare/radiere a autovehiculului uzat, solicitanţii având posibilitatea de a-l casa/radia, până la emiterea facturii autovehiculului nou.

Se diminuează cu 5 grame valorile cantităţilor de emisii de CO2/km aferente pragului de eligibilitate şi pragului de obţinere a ecobonusului.

În cazul Rabla Plus se introduce obligativitatea casării unui autovehicul uzat pentru achiziţionarea unui autovehicul nou. Şi aici va exista ecobonusul pe vechime şi posibilitatea casării a maximum două maşini uzate. Cuantumul finanţării va fi de: casare un autovehicul – 46.500 lei pentru autovehicul pur electric (45.000 ecotichet şi 1.500 ecobonus) şi 21.500 pentru autovehicul hibrid plug-in (20.000 ecotichet şi 1.500 ecobonus); casare două autovehicule- 51.000 lei pentru autovehicul pur electric (45.000 ecotichet şi 3.000 prima de casare şi două ecobonusuri de câte 1.500 de lei) şi de 26.000 lei pentru hibrid plug-in (20.000 ecotichet, 3.000 prima de casare şi două ecobonusuri de câte 1.500 lei).

Ecotichetul pentru achiziţionarea unei motociclete electrice va fi de 7.500 lei (6.000+1.500 ecobonus de vechime).

Şi la Rabla Plus vechimea autovehiculului uzat eligibil în program trebuie să fie de cel puţin 6 ani de la data fabricaţiei/primei înmatriculări în România, iar valabilitatea notei de înscriere va fi de 300 de zile de la emiterea acesteia, fiind eliminat şi aici termenul de 60 de zile de casare/radiere a autovehiculului uzat.

Sursa: AGERPRES