November 22, 2024

Schimbări majore în noul an școlar!// Se introduce Cardul de Elev

Noul an școlar, care începe în mai puțin de o săptămână, vine cu schimbări majore pentru elevi.

La începutul acestei luni au intrat în vigoare noile legi ale Educației, adoptate de Parlament acum câteva luni și promulgate de președintele Klaus Iohannis.

În primul rând, elevii pot fi din nou exmatriculați. E drept, numai în situații extrem de grave. Elevul are însă posibilitatea să conteste decizia și să se apere. Vă amintim că se renunțase la exmatriculare în luna decembrie a anului trecut, ne informează Antena 3 CNN.

Noile legi ale educației prevăd și mai puțini elevi în clase, dar și noi materii în trunchiul comun, unele dintre ele obligatorii, altele opționale.

Una dintre materiile obligatorii pentru clasa a 11-a este “Istoria evreilor. Holocaustul”.

O altă materie obligatorie este “Istoria comunismului din România”, dar programa școlară încă nu a fost aprobată. Aceeași situație și în cazul materiei opționale “Istoria, robia și deportarea romilor”.

BURSELE ELEVILOR

În ceea ce privește bursele, vor primi burse de merit 30% dintre elevii fiecărei clase, în ordinea descrescătoare a mediilor. Condiția este ca elevii să aibă media 10 la purtare și nu 9.50, ca până acum.

Elevii orfani de un sigur părinte nu vor mai primi automat bursă socială. Ajutorul va fi acum condiționat de venitul familiei. Această prevedere este contestată de reprezentanții elevilor.

CARDUL de ELEV

O altă noutate va fi introducerea cardului național de elev. Acesta va fi distribuit gratuit elevilor, este nominal și în baza lui elevii vor primi beneficiile prevăzute în legile educației ori facilitați oferite de operatorii economici.