November 22, 2024

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că există, în cadrul instituţiei pe care o conduce, o discuţie care vizează eliminarea cupoanelor de pensie.

Măsura va fi adoptată treptat, după ce va fi pus la punct sistemul informatic şi după ce va fi găsită o soluţie pentru a elimina birocraţia.

„Este o discuţie în sensul acesta, dar trebuie să mai dureze un pic, până integrăm acel sistem informatic şi până debirocratizăm un pic să nu cerem la fiecare chestiune pensionarului cuponul”, a declarat ministrul Muncii, la Antena3.

Potrivit lui Marius Budăi, „cu siguranţă vom ajunge să eliminăm aceste cupoane în timp”, însă trebuie avuţi în vedere toţi pensionarii.

„Încă sunt oameni în vârstă, de la ţară, care vor acest cupon”, a explicat ministrul.