November 24, 2024

Se modernizeaza strada Eroilor, iar Valea Sanaslaului va fi acoperita. Vezi ce declara primarul H.Sulea!

In cursul acestei zile a fost semnat contractul de proiectare si executie “Modernizare strada Eroilor”, cu firma castigatoare a licitatiei, Napoca SA.

Valoarea lucrarii este de 11,7 milioane lei, dintre care 8,51 de la bugetul de stat si 3,18 de la bugetul local.

Termenul de executie este de o luna pentru proiectare si 6 luni pentru executie de la data Ordinului de incepere al lucrarilor, care va fi dat in curand.

Iata ce a postat Horia Sulea, primarul Florestiului, pe pagina de facebook:

“Se va lucra la acoperirea vaii, realizarea a 2 trotuare de 2,5 – 3 metri latime, plus pista de biciclete de 2,2 metri. Vom avea 3 benzi de rulare, 2 pt trafic, de​ 3,5 m latime, plus una de parcare longitudinala de 2,5 m.​

Iata cateva detalii tehnice din INDICATORII TEHNICO ECONOMICI APROBATI PRIN HCL.

Lungime totala – 1125 ml
Suprafata ocupata – 24200 mp
Suprafata carosabil plus parcari – 11900 mp
Suprafata trotuare – 4500 mp
Suprafata pista biciclete – 2050 mp
Acoperirea vaii – 5850 mp
Canalizare – 1100 m
Guri de scurgere noi – 50 buc
Indicatoare rutiere noi – 29 buc
Sistem rutier – balast 25cm, balast stabilizat 22 cm, AB31,5 (beton asfaltic) – 6 cm, BAD20 (beton asfaltic deschis) – 6 cm, MAS16 (mixtura asfaltica stabilizata) – 5 cm
Pista de biciclete – balast stabilizat 20 cm, BA16 (beton asfaltic) – 4 cm
Trotuare – balast stabilizat 25 cm, BA16 – 4 cm
Scurgerea apelor – conducte racord de 300mm
Acoperirea vaii – structuri metalice ovoidale deschidere de 2,14m / inaltime 1,64m / lungime 1125m – plus racorduri pt camine cu diametru de 1000mm”