Senatul a adoptat Legea carantinării și izolării. Tăriceanu și Teodorovici au votat împotrivă, iar senatorul clujean V.C. Lungu (PMP) s-a abținut
Senatul României, ca for decizional, a adoptat joi seara Legea carantinării și izolării, după ample dezbateri în plenul de ședință.
După ce va fi promulgată de președintele Klaus Iohannis, Legea va fi integrată în Hotărârea Guvernului privind prelungirea Stării de Alertă cu 30 de zile, a anunțat premierul Ludovic Orban.
Au existat și senatori care au votat împotriva legii, resepectiv Arcan Emilia (PSD), Corlatean Titus (PSD), Les Gabriel (PSD), Moga Nicolae (PSD), Călin Popescu Tariceanu (ALDE), Emanoil Savin (PSD), Eugen Teodorovici (PSD) și Adrian Țuțuianu (Pro Romania)
S-au abținut: Vasile Crsitian Lungu Vasile Presedintele (Organizatiei Judetene Cluj PMP), Teodor Melescanu (PPU), Ion Hadârcă (fost ALDE, în prezent neafiliat).
Comisia juridică a Senatului a modificat legea – față de proiectul inițial transmis de Guvern – în proporţie de 90%, a anunțat președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc.
„Am reparat în Comisia juridică acele nedreptăţi, oferind în acelaşi timp autorităţilor pârghiile pentru a fi eficiente împotriva epidemiei. Am eliminat acea posibilitate ca statul să confişte bunuri, sub motiv de pandemie”, a menționat Cazanciuc.
Conform precizărilor lui Cazanciuc, Comisia Juridică a clarificat noţiunile privind simptomatologia unor boli, dar și alte aspecte care țin de prevederile izolării/carantinării părinților de copii minori.
„Riscurile legate de carantină, statul nu poate impune oricând şi oricum carantina unei persoane. O persoană nu poate fi izolată în spital, doar pentru simple suspiciuni. Tratamentul se administrează întotdeauna cu acordul pacientului. În cazul unei infectării a părinţilor unor minori, statul nu poate lua copilul în îngrijire fără acordul părinţilor”, a mai precizat Cazanciuc.