Start in Programul ”Casa Eficientă Energetic”// 15.000 de euro pentru 9.000 de romani. Vezi cum te poti inscrie
Potrivit unui comunicat de presă din partea autorităților românii pot primi 15.000 de euro de la stat. Pentru a intra în posesia banilor, aceștia trebuie să se înscrie online începând de azi, ora 13:00.
Mai precis, este vorba despre românii care doresc să își eficientizeze energetic locuințele. Un comunicat al Ministerului Mediului arată că marți, 15 septembrie, începe progrmaul ”Casa Eficientă Energetic” prin care 9 mii de români pot beneficia de 15 mii de euro de la stat.
Programul are un buget de 430 de milioane de lei şi aproximativ 9.000 de proprietari de case din România îşi vor putea eficientiza energetic locuinţele.
Scopul programului este reducerea consumului de energie din casele românilor şi a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Cu alte cuvinte: creşterea eficienţei energetice şi/sau utilizarea energiei din surse regenerabile în locuinţele unifamiliale existente, situate într-un imbobil-construcţie având regim de înălţime de cel mult trei nivele.
Românii pot beneficia de o primă energetică în valoare de maximum 15.000 de euro (aproximativ 70.000 de lei), sumă pe care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor o finanţează prin AFM. Finanţarea nerambursabilă decontează 60% din costul unor astfel de lucrări, dar nu mai mult de suma menţionată, respectiv 15.000 de euro.
„Casa Eficientă Energetic este unul din programele la care ţin foarte mult şi care va ajuta foarte mult şi populaţia, şi economia, şi mediul. Cele mai multe case nu sunt bine izolate.
Programul nostru are o mare componentă de mediu, dar şi una economică şi socială: o astfel de investiţie duce la reducerea la jumătate a facturilor de energie şi, implicit, la scăderea consumului naţional de energie”, spune ministrul Costel Alexe.
Cheltuielile eligibile ale Programului „Casa Eficientă Energetic” vizează instalarea de ferestre izolante, izolarea acoperişului, a pereţilor exteriori, montarea unei centrale mai eficiente, a panourilor solare, sisteme de ventilaţie, corpuri de iluminat cu LED, senzori de mişcare, robineţi şi conducte noi etc.
Condiţia eligibilităţii proiectului este ca eficienţa energetică a locuinţei să crească, după implementarea acestuia, cu cel puţin o clasă energetică.
Urmează ca toţi cei interesaţi de „Casa Eficientă Energetic” să depună online cererea pentru prima energetică, însoţită de un certificat de performanţă energetică iniţial şi un audit energetic al casei unde vor să facă lucrarea.
Imediat după acceptarea cererii, proprietarii vor primi un număr unic de înregistrare şi au la dispoziţie 15 de zile pentru a depune dosarul investiţiei. După aprobarea dosarului, lucrările pot începe şi se pot derula într-o perioadă de maximum 18 luni. La final, AFM decontează 60% din investiţie, după un nou audit energetic al casei.
Înscrierile online se deschid la ora 13:00.
Sursa: Capital.ro