November 24, 2024

Strada Eroilor (Floresti)/ Factura de penalitati pe adresa SC Napoca SA

SC Napoca SA, societatea care a castigat licitatia proiectului “Modernizare strada Eroilor”, a intrat in penalitati, informeaza primarul Florestiului.

Intr-o postare pe facebook, edilul ne spune ce stiu si traiesc zilnic locuitorii din zoda de sud a comunei.

Singura noutate este ca administratia floresteana s-a decis sa emita o factura de penalitati pe adresa firmei clujene, respectiv solicitarea de remediere a neregulilor constatate.

Foto: floresti24.ro

“Lucrările la acest şantier sunt mult ȋntârziate; termenul de finalizare a lucrărilor este cu mult depășit; aria şantierului nu este delimitată corespunzător cu balize şi bandă de avertizare, în plus, nu se respectă reglementările legale privind semnalizarea întregului şantier;

Mai mult, o mare parte din borduri sunt dislocate;nu au fost tratate ȋn nici un fel scurgerile apelor pluviale, formându-se astfel bălţi pe carosabil; racordurile cu drumurile laterale nu au fost finalizate  ȋngreunând astfel traficul foarte mult.

Având ȋn vedere toate aceste considerente, am luat următoarele măsuri:

-s-a emis factura de penalități conform contractului;

-s-a emis o adresă prin care evidenţiem neregulile şi cerem remedierea lor cu celeritate.

Ȋn Floreşti nu mai acceptăm jumătăţi de măsură!”, a declarat primarul Florestiului pe pagina de facebook.