Sub coordonarea dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, deputat PSD de Cluj, a fost lansat Centrul Național de Competență în domeniul Cancerului
La București, sub coordonarea prof. univ. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, medic primar de Ginecologie și Chirurgie Oncologică în cadrul Institutului Oncologic ”Ion Chiricuță” Cluj-Napoca, a fost lansat Centrul Național de Competență în domeniul Cancerului.
Coordonatorulu proiectului, prof. univ. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, care este și deputat PSD de Cluj din 2020, a declarat că noul centru are ca obiectiv ”dezvoltarea și aplicarea abordărilor de ultimă generație pentru îmbunătățirea managementului pacienților cu cancer – screening, diagnostic, prognostic, tratament și servicii de îngrijire paliativă în conformitate cu ghidurile europene”.
Partenerii IOCN în proiect sunt Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti (UMFCD), Universitatea Politehnică din București (UPB), Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMFGT) și Institutul National de Cercetare-Dezvoltare “Victor Babeș”din București (IVB), precum și șase companii private specializate pe servicii medicale și IT: Centrul de Oncologie St. Nectarie, Kol Medical Media, Oncohelp TM, Oncomed, Netvibes și Medlife.