Telenovela SRU continuă. Pintea: “2024 – 2027 reprezintă un interval de timp în care spitalele regionale vor fi finalizate”
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, răspunde criticilor fostului comisar european Corina Creţu legate de spitalele regionale, precizând că 2024 – 2027 reprezintă perioada în care acestea vor fi finalizate, “conform experţilor europeni”.
Potrivit ministrului, Corina Creţu cunoaşte acest calendar, dar a recurs “la un demers politic care nu face bine nimănui”. Reacţia vine ca urmare a unei postări a Corinei Creţu pe pagina sa de Facebook, în care declară că guvernul a amânat până în 2027 termenul pentru spitalele regionale.
“Mă surprinde declaraţia doamnei Corina Creţu, pentru că dânsa ştie foarte bine care este situaţia, dar mă surprinde şi mai mult, poate, afirmaţia că aceste spitale au fost amânate intenţionat tocmai pentru a demonstra că dânsa nu a fost un comisar patriot. Ea ştie foarte bine cum au decurs lucrurile, da, în decembrie 2016 se semna un acorda cu Banca Europeană de Investiţii pentru efectuarea studiilor de fezabilitate de către experţii Băncii Europene de Investiţii, dar primul teren a fost transmis Ministerului Sănătăţii pentru construcţia spitalelor în octombrie 2017. S-a lucrat la întocmirea studiilor de fezabilitate care sunt acum finalizate, există două hotărâri de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru Iaşi şi pentru Cluj, urmează şi Craiova, deci lucrurile au mers în ritmul pe care dânsa îl ştie foarte bine şi pe care l-am stabilit de comun acord.
Ministrul Sănătăţii a precizat că 2024 – 2027 reprezintă un interval de timp în care spitalele regionale vor fi finalizate, “conform experţilor europeni, conform studiilor de fezabilitate”.
“Deci, aceste cereri de finanţare vor fi depuse de către Ministerul Dezvoltării la Bruxelles, s-a cerut această fazare pentru a putea cere o sumă mai mare pentru finalizarea acestor construcţii, există deja licitaţii pornite pentru proiectare la Iaşi, urmează să începem procedurile de achiziţie pentru proiectul tehnic şi la Cluj”, a arătat Pintea.
Ea a respins varianta ca termenul pentru studiile de fezabilitate să expire din cauza amânării termenului de finalizare a proiectelor.
“Exclus, nici vorbă. Mai mult decât atât, în luna iulie Ministerul Sănătăţii a semnat împreună cu Banca Europeană de Investiţii un contract de asistenţă tehnică la implementare. Credeţi că acei experţi europeni acceptă să semneze un contract de implementare, dacă nu ar exista, real, situaţia ca aceste spitale să nu fie făcute? Deci, nu, exclus”, a spus Pintea.
Întrebată de unde, totuşi, au apărut trei ani în plus la termenul de finalizare, faţă de anul 2024 avansat de ea în luna septembrie, ministrul a explicat: “Au apărut aceşti ani pentru că banii pentru construcţia efectivă vor fi ceruţi pentru etapa a doua de programare, care este până în 2027”.
“Deci, teoretic trebuie să termini construcţia până în 2027 ca să accesezi acei bani pe care-i soliciţi. Deci, doamna Corina Creţu ştie aceste aspecte, dar, mă rog, este, din nou, un demers politic care nu face bine nimănui”, a conchis Pintea.
Fostul comisar european pentru politică regională, Corina Creţu, a afirmat marţi că a sperat ca până la finele mandatului său în cadrul Comisiei Europene spitalele regionale de la Iaşi, Cluj şi Craiova să fie inaugurate.
“Din păcate, după ce iniţial s-a spus că ele vor fi finalizate în 2020, apoi în 2023, aud acum de anul 2027… Sentimentul că aceste proiecte de interes naţional au fost sabotate, amânate, doar pentru a dovedi că România nu are un comisar ‘patriot’ este tot mai puternic. (…) Îmi propun, aşa cum mărturiseam şi anterior, să readuc în memorie eforturile făcute de mine şi echipa mea pentru dezvoltarea României în aceşti ultimi cinci ani”, a scris Creţu pe Facebook.
Sursa: AGERPRES
Inquam Photo