TOP cartiere din Cluj care au vândut cele mai multe apartamente, case şi terenuri
Valoarea totala a tranzacţiilor imobiliare din Cluj-Napoca, în anul 2018, a fost de peste 642 milioane de euro, în creştere cu 8% faţă de anul precedent, conform „Ghidului tranzacțiilor imobiliare din Cluj-Napoca”, recent publicat de către municipalitate.
Valoarea totală a tranzacțiilor imobiliare în anul 2018 a fost de aproximativ 642 milioane de euro, din care ponderea cea mai semnificativă au reprezentat-o apartamentele, cu 64%. Preţul mediu pe metru pătrat al apartamentelor tranzacţionate în anul 2018 a fost de 1.287 euro/mp, faţă de 1.211 euro/mp în anul 2017. Cel mai des au fost tranzacţionate apartamente cu supraţete utile cuprinse între 35 şi 55 mp.
Mănăştur a fost cartierul cu cele mai multe tranzacţii (819), precum şi cartierul cu cele mai valoroase
tranzacţii (~51,8 mil. euro). La polul opus, s-a clasat cartierul Făget (doar 10 tranzacții, în 2018).
TOP 5 CARTIERE
Mănăştur: 819 (număr tranzacţii), 51.8 mil. euro (valoarea tranzacţiilor), 1.242 euro/mp (preţ mediu)
Gheorgheni: 656 (număr tranzacţii) , 47 mil. euro (valoarea tranzacţiilor) , 1.407 euro/mp (preţ mediu)
Sopor: 592 (număr tranzacţii) , 42.95 mil. euro (valoarea tranzacţiilor) , 1.276 euro/mp (preţ mediu)
Bună Ziua: 591 (număr tranzacţii) , 45.97 mil. euro (valoarea tranzacţiilor) , 1.303 euro/mp (preţ mediu)
Centru: 464 (număr tranzacţii), 35.3 mil. euro (valoarea tranzacţiilor) , 1.413 euro/mp (preţ mediu)
CASE: 570 (număr tranzacţii)/ 84.7 milioane euro (valoarea tranzacţii)
Majoritatea tranzacțiilor au fost operate, în afară de zona centrală, în cartierele Andrei Mureșanu, Dâmbu Rotund, Borhanci, Gheorgheni. Suprafața medie de teren de casă tranzacționată a fost de 396 mp, iar cea desfășurată, de 171 mp. O casă s-a vândut cu prețuri între 857 și 1.081 euro/mp.
TOP 5 CARTIERE
Dâmbul Rotund: 73 (număr tranzacţii), 8.3 mil. euro (valoarea tranzacţiilor)
Iris: 66 (număr tranzacţii) , 6.6 mil. euro (valoarea tranzacţiilor)
Borhanci: 50 (număr tranzacţii), 7.8 mil. euro (valoarea tranzacţiilor)
Centru: 47 (număr tranzacţii) ; 8.3 mil. euro (valoarea tranzacţiilor)
Mănăștur: 43 (număr tranzacţii), 5.6 mil. euro (valoarea tranzacţiilor)
TERENURI: 346 (număr tranzacţii)/ 13,3 milioane euro (valoarea tranzacţii)
Cel mai frecvent au fost tranzacţionate parcele de teren cu suprafeţe cuprinse între 500 şi 1.000 mp.
TOP 5 CARTIERE
Alte zone limitrofe: 162 (număr tranzacţii), 2.9 mil. euro (valoarea tranzacţiilor)
Iris: 37 (număr tranzacţii), 1.09 mil. euro (valoarea tranzacţiilor)
Mănăștur: 30 (număr tranzacţii) , 1.16 mil. euro (valoarea tranzacţiilor)
Borhanci: 28 (număr tranzacţii), 1.4 mil. euro (valoarea tranzacţiilor)
Dâmbul Rotund: 14 (număr tranzacţii), 0.4 mil. euro (valoarea tranzacţiilor)
Anul trecut, 66% dintre cumpărătorii de proprietăți la Cluj-Napoca au provenit din județ, 32% din cele învecinate (Maramureș, Bistrița-Năsăud, Alba, Sălaj, Mureș) și 2% din străinătate (mai ales din Europa, dar și din Emiratele Arabe Unite, Hong Kong sau Nigeria.
În total au fost înstrăinate 8.700 de proprietăți în municipiu. S-au cumpărat în decurs de un an 5.911 apartamente, cu o suprafață utilă de 319.000 mp, iar cele construite după anul 2000 au deținut ponderea cea mai importantă (64%). Tranzacțiile cu apartamente s-au ridicat la 410 milioane de euro, 80% din această valoare fiind acoprită cu finanțare proprie.
Sursa: ziuadecj.realitatea.net