November 25, 2024

Tribunalul Cluj a decis, Fara placute multilingve la intrare in oras !

Tribunalul Cluj a respins, luni, cererea Asociaţiei Minority Rights de a-l obliga prin hotărâre judecătorească pe primarului municipiului Cluj-Napoca să dispună amplasarea de plăcuţe în română, maghiară şi germană la intrările în oraş scrie Monitoruldecluj

cluj napoca.png

“Tribunalul Cluj a respins ca fiind neîntemeiată cererea noastră prin care solicitam obligarea primarului municipiului Cluj-Napoca să dispună amplasarea de plăcuţe multilingve în română, maghiară şi germană, la intrările în oraş. Sunt dezamăgit de sentinţă, dar aşteptăm motivarea acesteia şi apoi vom depune recurs la Curtea de Apel Cluj. O mică victorie a fost obţinută, totuşi, şi anume faptul că s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a Asociaţiei Minority Rights invocată de Primăria Cluj-Napoca”, a declarat avocatul Szocs Sandor, reprezentantul Asociaţiei Minority Rights. Asociaţia respectivă a cerut Tribunalului Cluj, în martie 2015, să-l oblige pe primarul municipiului Cluj-Napoca să dispună amplasarea de plăcuţe multilingve la intrările în oraş, cu denumirea municipiului în română, maghiară şi germană. Pentru a sprijini demersul asociaţiei, peste 400 de persoane de etnie maghiară au depus intervenţii accesorii la Tribunalul Cluj.