Un alt accident grav in judet. Au “zburat” cu masina in curtea scolii. O femeie se afla in stare grava!
Accident mortal in noaptea de joi, 22 august, in Gilau, provocat de un pseudo-motociclist beat si fara permis, trei raniti intr-un accident petrecut tot in seara de joi pe o strada din Dej (n.red. vezi ClujMedia.ro), si acum, in dimineata zilei de vineri, o femeie se zbate intre viata si moarte, dupa ce masina in care se afla a “zburat” in curtea scolii din localitatea Caianu Vama.
Cum va continua acest inceput de weekend, daca a inceput asa?
“Pompierii sosiți de urgență la locul evenimentului au găsit un autoturism care ajunsese în curtea unei școli și fusese readus pe roți de către localnici, după ce acesta fusese răsturnat în urma accidentului. De asemenea, o femeie, aflată în stare gravă, cu multiple traumatisme fusese scoasă de localnici, până la sosirea echipajelor de pompieri și se afla întinsă lângă autoturism.
“Femeia este în stare gravă și este transportată în aceste momente de către echipajul SAJ în stare de inconștiență la spital. Bărbatul extras de pompieri a primit asistență medicală și este transportat, în stare de conștiență, de către echipajul SMURD, la spital”, transmite ISU Cluj.