Adrian Oros (Deputat PNL -Cluj)// Vizita lui Klaus Iohannis înseamnă un succes diplomatic major pentru România
Vizita președintelui României, Klaus Iohannis, în Statele Unite ale Americii înseamnă un succes diplomatic major pentru România, iar de aprofundarea parteneriatului strategic româno-american beneficiază în mod direct Clujul. Este un semnal de încredere pe care SUA îl transmite către Klaus Iohannis, principalul partener de dialog cu aliații noștri strategici, dar și cu Uniunea Europeană.
Este fără precedent ca un președinte al României să fie primit la Casa Albă, de omologul său, de două ori într-un singur mandat. Interacțiunea dintre cei doi președinți și cadoul făcut de președintele Trump președintelui României arată o apropiere și chiar o simpatie la nivel personal între președintele Donald Trump și președintele Klaus Iohannis. De asemenea, este pentru prima dată când un președinte al SUA și un șef de stat român semnează o declarație comună, ceea ce demonstrează consolidarea Parteneriatului Strategic și faptul că relațiile dintre cele două state au avansat la un nivel fără precedent. Este pentru prima oară când un președinte al României este primit nu doar de omologul său, Donald Trump, dar și de membrii cabinetului său.
Președintele Klaus Iohannis demonstrează că este o personalitate cu credibilitate in reprezentarea externă a României, pentru că nici un alt președinte român nu s-a mai bucurat de un respect similar în relațiile cu principalii parteneri externi și nu a mai primit astfel de gesturi de apreciere de la Casa Albă sau Bruxelles. De exemplu, liderii UE au dorit organizarea unui summit dedicat viitorului UE chiar la Sibiu, în mai 2019, care a fost un real succes și care i-a adus în România pe principalii lideri europeni, precum Angela Merkel, Donald Tusk sau Emmanuel Macron. De asemenea, NATO ia în calcul inființarea unui comandament regional in România. ”Președintele Klaus Iohannis, care este susținut de PNL pentru un nou mandat, demonstrează fără îndoială, că șeful statului se află într-o altă ligă decât alți politicieni români”, spune vicepreședintele PNL, Adrian Oros, deputat de Cluj.
El mai afirmă că vizita președintelui Iohannis în SUA aduce beneficii concrete pentru România – prin consolidarea la un nivel nou a parteneriatului strategic, pe zona de securitate, dar și pe cea economică. De altfel, este pentru prima oară când discuțiile în cadrul acestui parteneriat vizează mai multe teme, dincolo de domeniul apărării: energie, relatii comerciale și eliminarea vizelor pentru cetățenii români. Independența energetică are legătură directă și cu securitatea țării, iar sensul acestor decizii este asigurarea unei protecții crescute pentru cetățenii români. Mai mulți militari americani in Romania înseamnă tot protecție pentru români, într-un context dificil, plin de amenințări, care se schimbă constant. Șeful statului este cel care a convins partidele să semneze Pactul pentru 2% pentru apărare, a consolidat relația cu SUA, care a ajuns la cel mai strâns nivel din istoria postdecembristă a României, a adus mai multe trupe NATO în România și a întărit poziția de furnizor de stabilitate regională.
În ceea ce privește cooperare economică, efectele concrete ale vizitei se văd deja: companiile americane analizează potențiale investiții în noi proiecte din România în valoare de peste 10 miliarde de dolari, potrivit Consiliului de Afaceri Americano-Român (AMRO), care recomandă președintelui SUA să sprijine candidatura României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), precum și aderarea la programul Visa Waiver. Consiliul de Afaceri Americano-Român, o organizație non-profit cu sediul la Washington, reprezintă companii din topul global Fortune 500 care fac afaceri în România.
Pentru România este foarte important anunțul făcut de președintele Donald Trump privind susținerea în fața Congresului a cauzei țării noastre în ceea ce privește vizele. Este pentru prima dată când un președinte român obține un asemenea gest de sprijin de la un președinte american. Procesul este total controlat de Congres, nu de Presedinte – tot ce poate face președintele este să sprijine clar România și asta s-a obținut acum.
”Aceste evoluții au consecințe directe asupra vieții clujenilor. Concret, una dintre cele mai importante baze aeriene ale NATO din această parte a Europei este cea de la Câmpia Turzii, care se modernizează și care va însemna o prezență mai accentuată a aliaților României. Cea mai mare investiție de tip green-field din județul Cluj este cea a unei companii americane din domeniul industrial. Chiar în aceste zile, o altă companie americană, din domeniul software, a anunțat că va investi la Cluj și va crea câteva sute de noi locuri de muncă bine plătite. Aceste lucruri arată că succesul diplomatic al președintelui României înseamnă beneficii concrete pentru clujeni”, a spus deputatul Adrian Oros.