November 24, 2024

Vouchere pentru închirierea de locuinţe

Guvernul vrea să facă funcţională şi să transparentizeze piaţa închirierii locuinţelor prin oferirea de subvenţii / vouchere pentru închirierea de locuinţe şi să utilizeze parteneriatul public-privat pentru construcţia de locuinţe sociale, pentru a sprijini grupurile vulnerabile, a spus Vasile Dîncu.

guvern-465x390

Vicepremierul Vasile Dîncu a făcut această afirmaţie pe pagina sa de Facebook, în contextul în care anunţa că Strategia Naţională a Locuirii -unul dintre proiectele majore lansate de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice – va fi lăsată în dezbatere publică până la sfârşitul lunii, scrie MEDIAFAX.

“Prin această strategie, Guvernul României îşi propune să creeze premisele în vederea asigurării unei pieţe funcţionale şi transparente a închirierii locuinţelor. Cum se poate face acest lucru: prin oferirea de subvenţii/vouchere pentru închirierea de locuinţe pe piaţă sau utilizarea instrumentelor precum parteneriatele public-private pentru construcţia de locuinţe sociale. Ne dorim să avem în România o piaţă funcţională de locuinţe care implică atât sectorul public, cât şi pe cel privat, în care sectorul public joacă un rol esenţial în furnizarea de sprijin direct în sectorul locuinţelor pentru grupurile cele mai sărace şi mai vulnerabile”, a spus Dîncu.

Astfel, în opinia sa, Executivul “intervine în mod activ pe acele teme şi sectoare specifice care se confruntă cu disfuncţionalitate de piaţă sau cu externalităţi negative şi creează stimulente în vederea unor schimbări de comportament şi a valorificării investiţiilor private în direcţia locuinţelor accesibile prin soluţii de piaţă <>, iar sectorul privat adaptează soluţiile la nevoile în materie de locuinţe ale grupurilor sociale cu venituri medii şi mari.”